“O imagine grava de o cruzime exclusiva a inimii ne-a aratat in pilda Sa despre datornic Domnul Iisus Hristos. Noi am vazut in aceasta pilda limita extrema a necinstei omenesti, a pacatoseniei omenesti.
A cui inima nu se va cutremura, nu va fierbe de indignare si de revolta, ascultand cum acest om necredincios, caruia i s-a iertat recent o mare datorie, a procedat inuman cu aproapele sau! Se cutremura inimile noastre cand vedem manifestarile indraznete ale patimilor sau ale pacatoseniei omenesti. Nu in zadar a spus Prorocul David:Sufletul meu este intre lei; eu stau intre cei care arunca foc, intre fiii oamenilor, dintii carora sunt sulite si sageti si limba carora este sabie ascutita (Psalmul 56, 5).
Priviti, el vorbeste nu doar despre raufacatori si ucigasi, ci si despre noi, oamenii obisnuiti.El ne numeste "cei care arunca foc”, ne numeste „haita de lei”, spune ca noi avem dintii sulite si sageti si ca limba noastra este sabie ascutita. Iar sabia este arma uciderii.
Daca limba noastra este asemenea sabiei ascutite inseamna ca putem ucide cu ea oameni. Si ucidem, deseori ucidem, si nu ne indignam de noi, nu ne consideram ucigasi.Necrutator strapungem inima aproapelui nostru cu defaimarea noastra grosolana, ii injosim demnitatea omeneasca, ii zdruncinam inima cu cuvinte rele – oare nu este aceasta o ucidere duhovniceasca?
Auzim ca unul dintre oamenii cunoscuti noua savarseste desfranare si ni se umple inima de o profunda indignare. Nu este greu sa ne indignam de altii. Este dificil sa ne indignam de noi insine. Avem oare dreptul si ne indignam de altii, daca noi insine suntem departe de acea inaltime a intelepciunii despre care ne-a invatat Hristos? Sunt multi intre noi cei care niciodata nu au fost robiti de privirea patimasa la o femeie sau la un barbat? Putini, foarte putini.
Iar Domnul Iisus Hristos numeste privirea necurata la o femeie adulter. Chiar daca nu in fapta, dar in inima acesta a fost savarsit.
Marele Sfant Tihon de Zadonsk a spus odata: "Ce pacate vedem noi in oameni, pe acelea le avem si noi“. Este un adevar profund.
Tot ce vedem pacatos in oameni exista si in noi insine, poate intr-o masura mai mica, dar in fond este la fel – aceeasi necuratie a inimii care se manifesta in minciuna, insulta, rautate. Aceasta necuratie este in fiecare inima. Si acesta cuvinte ale Sfantului Tihon de Zadonsk trebuie sa le tinem minte toti, sa le pastram mereu in inimile noastre.
Cand vedem manifestarea raului sau a necuratiei in oameni, atunci trebuie sa privim in inima noastra si sa ne intrebam: "Sunt eu oare deplin curat in aceasta privinta, nu este in mine pacatul pe care il vad in fratele meu?”
Noi tinem minte doar ceea ce ne cutremura inima.
De exemplu, ne amintim despre cutremurele de pamant. Si, cu cat este mai sensibila inima noastra, cu atat mai mult ne amintim de calamitatile infricosatoare. Oamenii cu inima mai grosolana, care nu au mila in ei, repede uita de tot.
Nu asa procedeaza invatatii care studiaza cutremurele de pamant, ci isi amintesc intotdeauna despre ele, de la o zi la alta urmaresc miscarile scoarta terestre. Gandul lor este intotdeauna concentrat la cutremurele de pamant. De la ei trebuie sa luam exemplu. Cum acestia urmaresc mereu subtil fluctuatiile pamantului, asa si noi trebuie neincetat sa urmarim miscarile inimii noastre, sa alungam din ea tot ce este necurat. Sa ne urmarim gandurile, poftele, trezirile si faptele. Subtil si profund sa le cantarim: nu este cumva in ele ceva pacatos?
Daca vom fi asemenea seismologilor, care urmaresc cutremurele, si vom urmari concentrat miscarile inimii noastre, atunci vom constientiza profund propria noastra pacatosenie, propria noastra nevrednicie si mai putin vom urmari si vom judeca raul pe care il vedem in inimile apropiatilor nostri.
Este revoltatoare purtarea datornicului crud la inima, caruia Milostivul Stapan i-a iertat o datorie de 10000 de talanti, iar el, intalnind pe un sarac necajit, care ii era dator o suma infima de 100 de dinari, l-a apucat de gat si a inceput sa-l sugrume. Saracul il ruga sa-l mai ingaduie, ii spunea aceleasi cuvinte pe care le-a spus si cel crud la inima cu putin timp in urma in fata Stapanului: Mai ingaduie-ma, si-ti voi intoarce totul! Dar el nu vru sa rabde, si-l sugruma, si-l puse in inchisoare pe datornicul sau.
Ce poate fi mai revoltator si mai grosolan?
Da, desigur, este gradul extrem de nerecunostinta, lipsa milostivirii, a dorintei de a ierta apropiatilor nostri datoriile lor. Aceasta este deplina uitare a faptului pentru care ne rugam in fiecare zi lui Dumnezeu: Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.Nu vrem, nu vrem sa lasam datoriile gresitilor nostri, dar vrem si asteptam sa primim iertare de la Dumnezeu.
Ce trasaturi negre ale sufletului a manifestat acest om nemilos fata de nefericitul apropiat al sau? Ce l-a incitat la o asemenea cruzime, la o asemenea incalcare a dreptatii? Întai de toate egoismul lui, iubirea de sine. Doar la sine se gandea, doar pentru sine isi dorea fericire, iar la altii nu voia sa se gandeasca. Toate gandurile lui erau indreptate spre a primi cat mai mult. Era un egoist brutal, iubitor de argint, fiindca putin i-a fost ca a primit de la Stapanul 10000 de talanti, dar nu a putut uita de 100 de dinari pe care ii datora lui un om sarac si necajit.
Dar sa patrundem in inima noastra, sa cautam: nu exista oare in noi insine patima iubirii de argint, nu exista oare in noi o inima cruda? Sunt putini dintre noi cei care sincer dispretuiesc banii, care nu doresc bogatie? Putini, foarte putini! Iubirea de arginti este pacatul majoritatii oamenilor. Revoltandu-ne de extrema iubire de argint a acestui datornic iertat, trebuie sa recunoastem cu smerenie ca singuri suntem vinovati de acest pacat. Noi vedem in acest datornic iertat cea mai brutala manifestare a iubirii de sine, a egoismului. Dar oare nu ne iubim noi insine mai mult decat pe apropiatii nostri, oare implinim noi porunca: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti?
Noi ne iubim pe noi insine, iar de alti oameni prea putin ne ingrijim. Acesta este egoismul, acesta este pacatul care, intr-o forma strigatoare, revoltatoare se manifesta in faptele acestui datornic. El este crud, este nemilos peste masura. Dar oare putem spune ca implinim porunca lui Hristos: Fiti milostivi, asa cum si Tatal vostru milostiv este (Luca 6, 36)?
Cati isi iubesc aproapele ca pe ei insisi? Cati au grija de aproapele ca de sine insusi? Doar sfintii. Dar noi toti nu suntem sfinti, noi toti suntem vinovati de acele pacate pe care le vedem la altii, cum a spus Sfantul Tihon de Zadonsk.
Nu obisnuim sa facem milostenie, cineva ne este dator cu ceva, cineva a gresit impotriva noastra, cineva ne-a ofensat.
Iar Sfantul Apostol Iacov spunea: Judecata e fara mila pentru cel ce n-a facut mila (Iacov 2, 13).
Sa ne temem de aceste cuvinte, fiindca si pe noi ne asteapta judecata care a cazut peste acest necrutator datornic: Stapanul, maniindu-se, l-a dat pe el pe mana chinuitorilor, pana va intoarce toata datoria.
Hristos a spus in finalul pildei Sale: Tot asa si Tatal Meu Cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta fiecare fratelui sau din toata inima (Matei 18, 35).
Şi alta data Domnul Iisus Hristos a spus: Ca de veti ierta oamenilor gresalele lor, si Tatal vostru Cel ceresc va va ierta; dar de nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru nu va ierta gresalele voastre (Matei 6, 14-15).
Domnul ne-a poruncit sa ne rugam cu rugaciunea pe care i-a invatat pe ucenicii Sai si in aceasta rugaciune noi zilnic repetam: Şi ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.
Vedeti cat de mult se cere de la noi? Nu avem voie, vazand o asemenea manifestare grosolana a inimii rele omenesti, sa ne limitam doar la revolta – trebuie sa ne amintim porunca: "Ia aminte la tine insuti!”
Totdeauna ia aminte la ce se petrece in inima ta, pretuieste profund si cinstit fiecare miscare a inimii tale, urmareste cele mai mici manifestari pacatoase ale ei.
Asadar sa tinem minte cuvintele Sfantului Apostol Pavel din Epistola catre Efeseni: Fiti buni unul cu altul, compatimitori, iertati unul altuia asa cum, si Dumnezeu in Hristos v-a iertat pe voi.
Si trebuie sa iertam, asa cum cere Hristos, asa cum a spus El in finalul pildei - din toata inima.Fiindca se intampla ca iertam doar in cuvinte – ne plecam celui care ne-a suparat, dar in inimile noastre ramane iritare, ura fata de el. Aceasta nu este iertarea din toata inima.
Sa ne invatam sa indeplinim aceasta porunca a lui Hristos - sa fim milostivi, asa cum este Tatal nostru Cel ceresc, si sa iertam din toata inima apropiatilor nostri greselile facute fata de noi. Şi atunci si noi vom primi iertare de la Tatal nostru Cel ceresc. Amin”.
Sfantul Luca al Crimeii